Cod: MMPS / 1 - MPR - L
Dispozitivul cu apărătoare de protecţie este un echipament destinat electricienilor care efectuează manevre de introducere şi extragere a siguranţelor cu mare putere de rupere în instalaţii electrice de joasă tensiune (tensiuni nominale sub 1 kV).
Cu ajutorul acestui dispozitiv se pot manevra şi clemele de legare la fază, tip baretă, ale scurtcircuitoarelor pentru tablouri electrice şi cutii de distribuţie de joasă tensiune şi cele două mărimi de siguranţe false.
Dispozitivul de cuplare a siguranţelor MPR este executat din materiale electroizolante şi ignifuge (bachelită şi policarbonat) şi permite cuplarea la siguranţe având mărimi cuprinse între 00 şi 3.
Apărătoarea de protecţie are rolul de a proteja braţul operatorului faţă de efectul termic al arcului electric ce s-ar putea produce accidental la introducerea sau extragerea siguranţelor. Apărătoarea de protecţie este realizată din piele bovină, cu faţa naturală netedă, tăbăcită cu săruri de crom.
Lungimea totală a dispozitivului este de cca. 39 cm.